Acasă Credință Incredibil, ce face un tată pentru fiul său!

Incredibil, ce face un tată pentru fiul său!

“Zilele omului, ca iarba câmpului…” scrie în Cartea Cărților. Un argeșean a avut parte de clipa cumplită a despărțirii pentru totdeauna de iubitul lui băiat care ajunsese la vremea tinereții sale. Tragedia s-a întâmplat demult. Dar tatăl resimte durerea de parcă s-ar fi petrecut ieri. Bogdan Marin și-a revenit cu greu. S-a ridicat și având credință mare, cât să mute munții din loc, a luat-o de la capăt.

La poarta celor nevoiași 

Și-a dat seama că nu e pierdut totul iar legătura cu copilul său poate fi și în alt plan, în cel duhovnicesc. În amintirea fiului, Bogdan Marin a devenit creatorul și președintele Asociației Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva. De atunci și până în prezent, cu mașina sa a cărat tone de alimente pentru cei nevoiași. 

Fiecăruia după nevoi

Prin intermediul asociației care poartă numele ocrotitoarei Moldovei, președintele a reușit să adune alimente, medicamente, obiecte vestimentare, jucării pe care le-a oferit familiilor sărmane. Și ce bucurie poate fi mai mare pentru un prichindel, spre exemplu, decât să poată merge în clasa I cu ghiozdănel, caiete și rechizitele necesare noi, moderne, atractive!? 

Colaborare

Asociația Sf. Cuv. Parascheva colaborează cu multe parohii din județul nostru. Dintre toate se distinge legătura pe care Bogdan Marin o are cu preoții Catedralei Sf. Ap. Petru și Pavel din Mioveni. 

16 guri la o masă

Dar în ultima vreme Bogdan Marin este un apropiat al Așezământului Sf. Nectarie din zona Bazarului piteștean. 

Aici există și Centrul After SchoolSf. Vasile cel Mare” unde, grație bunăvoinței și eforturilor parohului Robert Nicolae, mănâncă zilnic 16 copii sărmani. Alți patru care nu se pot deplasa din cauza problemelor de sănătate primesc hrană la domiciliu. 

Puterea exemplului

Bogdan Marin a fost impresionat de tot ceea ce face părintele Robert Nicolae pentru copii. Și a contribuit și el cu pachete cu alimente. Un ajutor binevenit și un exemplu pe care l-ar putea urma toți creștinii care își însușesc, trăiesc și pun în practică învățătura lui Hristos. 

Împlinire

Asociația Ortodoxă “Sf. Cuv. Parascheva” nu se va opri aici. Dimpotrivă. Bogdan Marin cu și mai multă determinare dorește să se implice în viața cât mai multor semeni chinuiți de boli, neputințe și lipsuri. Nu se simte împlinit cu adevărat decât atunci când reușește să umple cu alimente mesele din case celor sărmani pentru care un cozonac, spre exemplu, este un produs de lux. 

Un suflet în preajmă

Mai ales în perioada premergătoare marilor sărbători, Bogdan Marin își face apariția la ușa celor necăjiți. Reușește să la aducă un zâmbet pe chipul pe care poartă pecetea durerilor, cu darurile lui. Le face întotdeauna purtându-l în gând pe dragul lui băiat plecat atât de timpuriu. Iar cei miluiți, uluiți de pachetele primite nu observă lacrimile care îi joacă în ochi binefăcătorului lor. Și nici cum discret, omul privește în sus, convins că sufletul adoratului său copil este pe-aproape.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.