E vremea copacilor care-și scutură petalele de flori. Așa era și în ziua, fatidica zi de 18 aprilie 1992. Autocarul echipei la care activa era implicat într-un accident transformat în tragedie. O zi neagră pentru clubul alb-violet. O zi de doliu pentru Pitești. Pentru județ. Și pentru fotbalul românesc în general.
De neoprit
Bogdan Bănuță se remarcase nu doar prin talent. Ci și prin voința și puterea de muncă pe care le arăta la antrenamente. Iar în meciuri lupta până la ultima picătură de energie. Era spaima apărărilor adverse și portarii se temeau de incursiunile în careu ale tânărului alb-violet. Când prindea o zi bună și era în formă maximă, Bănuță era „locomotiva” echipei și puncta decisiv. Indiferent de adversar, Steaua, Dinamo sau Craiova.

Un nou Hagi
Nu puține erau vocile care îi prevedeau o carieră fotbalistică de excepție. Se făceau auziți și fani euforici ai FC Argeș care afirmau că Bănuță poate concura cu Hagi pentru laurii celui mai bun din țară.
Fără milă
Nimeni nu bănuia cât de scurt va fi firul vieții jucătorului. Cine ar fi crezut că, pe când presa și suporterii elogiau evoluțiile lui Bogdan, moartea stătea la pândă!? Necruțătoare. Nemiloasă. Îi secera viața când tânărul de 27 de ani avea atâtea planuri de viitor! Dar cine se poate opune, vreodată, destinului?

Nu l-au uitat
În fiecare an, în ziua de 18 aprilie, suporterii care l-au cunoscut urcă dealul la cimitirul Sf. Gheorghe. Dar și cei care doar au auzit vorbindu-se despre Bănuță. Aprind lumânări, pun flori, evocă amintiri. Azi e ziua confruntării dintre FC Argeș și CFR Cluj. Prilej pentru ca echipa să joace cu gândul la regretatul fotbalist. Și să-i dedice victoria, în semn de omagiu. În ziua de 18 aprilie, în vremea copacilor care-și scutură petalele de flori…










































