Acasă Administrativ La școală la poartă, gunoiul se-arată

La școală la poartă, gunoiul se-arată

Școala nr. 4 “Traian” este una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din Pitești. Dacă disciplina și curățenia domnesc pe spațiul aferent, dincolo de poartă situația e alta. Realitate o reflectă perfect imaginile pe care le prezentăm. 

Cine a gândit așa?

De câteva luni în zonă este șantier. Se lucrează de zor la amenajarea unei piețe noi care este amplasată între Strada Exercițiu și Școala “Traian”. În aceste condiții, deranjul este firesc. Locul de depozitare a gunoiului a fost mutat însă dintre toate soluțiile posibile a fost aleasă cea mai proastă. Un singur tomberon (!!??) este așezat aproape de intrarea principală în școală. La câțiva metri. Locatarii blocului din vecinătate precum și agenții economici din zonă aruncă de-a valma tot ce vor. Pungi cu gunoi, ambalaje, cutii etc.   

Bila albă

Mizeria domnește și mirosul este înțepător, temperatura din cursul zilei fiind ridicată. Dar ceea ce va rămâne peste timp, va fi piața. Clădirea deja a fost ridicată pe structură metalică și moderna construcție schimbă radical estetica zonei. 

Vor fi solicitări? 

Inițiativa primarului Cristian Gentea este apreciată. Dar oare se justifică investiția consistentă? Sau se putea proiecta o piață mai mică și cu costuri reduse? Se estimează că numărul vânzătorilor de produse agro-alimentare care vor solicita mese va fi mic în raport cu mărimea pieței care se întinde pe un spațiu atât de generos. Dar dacă acest lucru nu depinde de Primărie, în schimb amenajarea unui loc adecvat unde să fie aruncate deșeurile, o poate dispune.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.