Eforturile Primăriei de a înfrumuseța orașul sunt uneori zadarnice. Gradul de civilizație lasă mult de dorit și se dovedește, în cazul de față, că munca salariaților SC. Salpitflor a fost inutilă. Ei au plantat recent flori în zona Catedralei Sf. Gheorghe.

Splendoare
Pentru firile romantice, aleile de lângă apa curgătoare care traversează centrul orașului, constituia cadrul natural perfect. Ideal decor pentru pasionații de fotografii.

Din “iubire”
Cineva însă iubește atât de mult florile încât nu s-a îndurat să le lase în frigul nopții ci le-a luat acasă! Destul de multe. Aseară au fost smulse din pământ cu rădăcină cu tot.
Intenție bună dar…
Intenția primarului de a înfrumuseța în acest fel zona a fost apreciată de piteșteni. Însă ei nu pot înțelege de ce perimetrul nu este monitorizat prin intermediul camerelor de luat vederi.
…muncă degeaba
Dacă ar fi așa, edilii ar pune la dispoziția publicului imagini cu cel împătimit de gingașele plante pe care le-a sustras distrugând spațiul verde. Este regretabil că astfel de faptă se întâmplă în chiar punctul zero al orașului. Și ea poate fi considerată o vandalizare pentru care, ne îndoim că va plăti cineva.











































