S-a născut într-o familie modestă. Dar demnă. Părinți care și-ar fi dat oricând viața pentru cei cinci copii. Nu-i puteau ajuta cu prea mult, în schimb nădăjduiau că Dumnezeu îi va ocroti și vor ajunge și ei oameni mari, cu rostul lor. S-a întâmplat întocmai.
Remarcat și răsplătit
Petre, ultimul vlăstar al cunoscutei familii de muzicanți – Mihalcea, a studiat acordeonul cu o ambiție ieșită din comun, frunctificându-și talentul nativ. A fost conștient că este unica sa șansă în viață, dăruită de Creatorul Cerului și al Pământului.
Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Încă de tânăr s-a remarcat câștigându-și un loc de cinste în ansamblurile muzicale ale vremii. Dincolo de premii și diplome, cel mai mult se simțea răsplătit când primea ropote de aplauze din partea publicului.
Recunoaștere internațională
Avea să urce pe scenă alături de mari nume ale muzicii populare românești. Genialul Gheorghe Zamfir este unul dintre cei care au ținut să-l aibă pe acordeonistul din Pitești în orchestra sa. Dar a colaborat cu mulți alți artiști de prim rang. Împreună au colindat lumea în lung și-n lat, obținând succese răsunătoare oriunde au cântat.
În milioane de case
În anii regimului comunist, Petrișor Mihalcea “ajungea” în casele câtorva milioane de români! Nu fizic ci prin intermediul “plăcilor”, a discurilor pe care era imprimat. Sau a radioului. Astfel dăruia arta sa multora dintre cei care nu aveau privilegiul să-l vădă pe o scenă, să-l audă în cadrul unui spectacol.
Fascinantul acordeon
Ajuns la senectute, artistul nu și-a pierdut îndemânarea cu care apăsa clapele acordeonului. Viața cumpătată, mișcarea în aer liber, programul zilnic de alergare prin parcuri i-au prelungit forma bună. La vârsta la care semeni de-ai lui de-abia cărau un kilogram de mere, Petrișor Mihalcea reușea să țină câteva ore, agățat de umeri, acordeonul cu o greutate considerabilă. Instrumentul care l-a făcut om, care i-a adus faima în țară și străinătate, care i-a asigurat pâinea cea de toate zilele, cu care și-a crescut cei doi copii.
Un model
Dincolo de latura sa artistică, de lumea în care i se spunea “maestre”, Petre Mihalcea, căruia tot Piteștiul i se adresa cu diminutivul Petrișor, ca o dovadă de afecțiune, a fost un soț și tată exemplar, un model absolut. Dar “copii” ai săi nu sunt doar cei naturali ci, metaforic, toți tinerii cărora le-a împărtășit de-a lungul anilor, tainele stăpânirii acordeonului.
Nedreptate
Petrișor Mihalcea și-a câștigat un loc în galeria marilor artiști ai genului, pe care i-a avut țara noastră. Un talent incontestabil, o valoare care, din păcate, mai mult a primit recunoaștere în afara județului nostru, decât pe plan local unde oficialitățile sunt interesate să promoveze și să premieze performanța în sport, nu și în artă.
“Clipa cea repede…”
Însă Premiul cel mare, cel suprem, Petrișor Mihalcea l-a primit de la public, de la oamenii care îl opresc pe stradă, de la cei care se simt onorați să-i vorbească. Iar astăzi, în ziua în care maestrul a împlinit 80 de ani, a simțit deplin prețuirea semenilor săi. Cunoscuți și necunoscuți, de aproape și departe, l-au sunat, i-au scris mesaje telefonice ori pe rețelele de socializare. Artistul și-a recăpătat puterea de a merge mai departe. Pentru publicul lui, pentru admiratorii săi, pentru cei însetați de muzica sa. Și nu în ultimul rând pentru că, surâzând, înainte de a sufla în lumânările tortului pregătit de familie, își va fi amintit versurile eminesciene: “Nu e păcat să se lepede, / Clipa cea repede / Ce ni s-a dat!?”
