Ediția din acest an a “Simfoniei lalelelor”, manifestarea simbol a Piteștiului ar fi putut fi un bun prilej pentru băi de mulțime ale candidaților la funcția supremă în stat. Însă doar AUR și USR au profitat. Dar nici PSD nu a rămas mai prejos, prin prezența liderilor filialei județene a partidului.

Cumpătare
Candidatul coaliției PSD-PNL, a lipsit de la eveniment. Pesemne consilierii campaniei sale l-au sfătuit să nu participe. L-ar fi pus într-o situație ingrată pe primarul Cristian Gentea care ar fi putut fi acuzat că a transformat simfonia florală într-una electorală.
Lalele pe pânză
Dacă ar fi venit să admire florile din Lunca Argeșului, Crin Antonescu ar fi avut parte de o surpriză. Adrian Dina, artistul plastic care și-a expus lucrările în pavilionul din parc, i-ar fi dăruit un tablou de mici dimensiuni cu, evident, lalele. Un astfel de gest l-a făcut și la una dintre edițiile precedente când i-a oferit o operă a sa prim-ministrului Marcel Ciolacu.

Primarul între rame
Artistul este, după Gheorghiță Boțârcă, primarul orașului, cel mai cunoscut locuitor din Topoloveni! De altfel, pictorul l-a imortalizat pe pânză și pe edil!

Tematică diversă
De peste 30 de ani Adrian Dina pictează nu doar flori ci și naturi statice, personaje fantasmagorice, animale, în special cai în mișcare. Pentru rezultatele sale remarcabile în domeniul artei, a fost invitat să-și expună lucrările la ultimele ediții ale “Simfoniei lalelelor.”

Cântăreața adorată
Adrian Dina Excelează și în portretistică , cântăreața Tita Bărbulescu fiind la loc de cinste între realizările sale.

Poate anul viitor
Planul pe care îl avea artistul a fost “dejucat”. A picat. Dar Adrian Dina nu își pierde speranța. Poate anul viitor Crin Antonescu va veni la “Simfonia lalelelor” în calitate de președinte al României. Și atunci bucuria artistului care vede rodul muncii sale apreciat de însuși șeful statului, va fi cu atât mai mare. Dacă Antonescu va fi ales. Și dacă din turnul său de fildeș va mai coborî printre pământeni și va fi interesat de lalelele piteștenilor…











































