Acasă Credință Uluitor! Ce a descoperit ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului

Uluitor! Ce a descoperit ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului

Avem unul dintre cele mai frumoase județe din țară, din punct de vedere geografic, cu toate formele de relief, cu excepția mării. Din nefericire nu este exploatat potențialul turistic. Și în afara “Simfoniei lalelelor” care mai adună vizitatori de pe alte meleaguri, românii nu sunt atrași în Argeș așa cum ar fi de dorit. 

Bonusul de la Dumnezeu

Pe lângă peisajele splendide din nordul județului nostru, Creatorul a mai dăruit un bonus. O spune însuși Părintele Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a făcut o descoperire. Arhiereul a adus-o la cunoștința oficialităților județene într-o întâlnire publică. Ceea ce a spus, a uimit întreaga asistență. 

Ceva fantastic! 

“Eu am văzut în țară multe apusuri, din toate zonele României, de oriunde. Și din Moldova și din Transilvania. De asta m-am ocupat, de răsărituri și apusuri! E meteahna mea într-ale astronomiei. Ce credeți că am observat aici, la Argeș? La apus soarele își revarsă lumina într-un fel deosebit asupra Piteștiului și Curții de Argeș! E ceva fantastic! Am studiat cazul, Dumnezeu trimite lumina pură a Paradisului, lumina Raiului asupra Piteștiului!” 

Declarația înaltei fețe bisericești ar trebui pusă în ramă. Și afișată la fiecare intrare în județ. Cântărește mai mult decât oricare campanie publicitară pentru dezvoltarea turismului în Argeș. Virtuală, pentru că în realitate, nu se face. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.